Treceţi direct la meniul principal
Citiţi cu atenţie următoarele instrucţiuni înainte de a accesa sau utiliza site-ul Hitachi ("Site"). Prin accesarea şi utilizarea Site-ului, sunteţi de acord să respectaţi termenii şi condiţiile de mai jos. Dacă nu doriţi să intraţi sub incidenţa termenilor şi condiţiilor prezentate mai jos, nu veţi putea accesa Site-ul. Hitachi poate modifica în orice moment termenii şi condiţiile, aceste modificări intrând în vigoare imediat după postarea lor pe Site. Sunteţi de acord să consultaţi periodic termenii şi condiţiile pentru a fi la curent cu astfel de modificări, accesarea regulată fiind considerată un accept din partea dumneavoastră în ceea ce priveşte modificarea termenilor şi condiţiilor.
Site-ul a fost dezvoltat în conformitate cu şi va intra sub incidenţa, iar prin accesarea şi utilizarea Site-ului sunteţi de acord cu legislaţia din Anglia şi Ţara Galilor, cu excepţia corpului de legi cu denumirea de conflict de legi, iar eventualele litigii între Hitachi şi dumneavoastră care rezultă din accesarea şi utilizarea Site-ului vor fi soluţionate exclusiv de o instanţă competentă din Anglia sau Ţara Galilor.
Drepturi de autor. Drepturi de autor © 1994 - 2010, Hitachi Europe Ltd. Toate drepturile rezervate.
Hitachi deţine toate drepturile de autor asupra documentelor publicate pe serverul www Hitachi. Hitachi permite reproducerea documentelor în scopuri non-comerciale exclusiv de către dumneavoastră sau în cadrul organizaţiei din care faceţi parte, cu condiţia ca atenţionarea privind drepturile de autor să apară pe toate exemplarele şi pe toate lucrările asociate, documentaţiile şi alte materiale referitoare la utilizarea acestor documente.
Este necesar să notificaţi în mod clar utilizatorii cu privire la modificările pe care le efectuaţi în aceste documente, pentru a evita situaţiile în care o versiune modificată este confundată cu cea originală. Hitachi îşi păstrează toate drepturile, inclusiv cele de autor, referitoare la datele, fişierele şi/sau imaginile, textele şi media pe care acestea le conţin.
Publicarea în scopuri comerciale, copierea sau redistribuirea sub orice formă a documentelor Hitachi în scopuri personale sau ale organizaţiei din care faceţi parte este strict interzisă fără acordul prealabil, furnizat în scris, al companiei Hitachi. Unele materiale, inclusiv cele destinate terţilor, pot intra sub incidenţa unor termeni & condiţii suplimentare specifice.
Limitări. Site-ul poate conţine date inexacte sau erori. ACESTE DOCUMENTE SUNT PREGĂTITE ŞI FURNIZATE "CA ATARE" FĂRĂ NICIUN FEL DE GARANŢIE, EXPLICITĂ SAU IMPLICITĂ, INCLUSIV, DAR FĂRĂ A SE LIMITA LA, GARANŢIILE IMPLICITE DE CALITATE SATISFĂCĂTOARE, UTILITATE PENTRU UN ANUMIT SCOP, SAU NEÎNCĂLCARE A DREPTURILOR UNOR TERŢI. COMPANIA HITACHI NU ÎŞI ASUMĂ RĂSPUNDEREA PENTRU DAUNE SPECIALE, INDIRECTE SAU CONSECVENŢIALE SAU PENTRU CELE CARE REZULTĂ DIN CONTRACT, PREJUDICII SAU ALTE DAUNE CARE REZULTĂ DIN SAU SUNT LEGATE DE UTILIZAREA DOCUMENTELOR DE PE ACEST SITE SAU DE ACCESAREA, NAVIGAREA PE ŞI UTILIZAREA ACESTUI SITE.
Hitachi va depune eforturi rezonabile pentru a posta informaţii corecte şi actualizate, dar nu garantează acurateţea sau caracterul complet al acestora. Hitachi va fi exonerată de orice răspundere cu privire la orice fel de daune care rezultă din accesarea sau imposibilitatea de accesare a Site-ului sau din preluarea şi utilizarea datelor de pe acest Site. Descrierile aferente produselor şi serviciilor sunt furnizate ca referinţe generale cu privire la natura şi tipul produselor şi serviciilor oferite de companiile din Grupul Hitachi. Clienţii nu trebuie să se bazeze pe aceste descrieri. Dacă sunteţi interesat de un anumit produs sau serviciu, vă rugăm să ne contactaţi.
Dacă faceţi click pe linkurile de pe acest Site, puteţi fi direcţionat către alte site-uri irelevante pentru care Hitachi nu îşi asumă nicio răspundere. Utilizatorii care accesează linkuri către site-urile unor terţiutilizează aceste site-uri în conformitate cu termenii & condiţiile de utilizare asociate acestora.
Informaţiile şi materialele trimise prin e-mail companiei Hitachi nu sunt confidenţiale. Toate informaţiile trimise companiei Hitachi trebuie să fie adevărate, să respecte drepturile celorlalţi şi să fie legale.
Hitachi îşi rezervă dreptul de a modifica în orice moment Site-ul, produsele şi serviciile descrise pe Site, precum şi această declaraţie juridică.
Mărcile comerciale şi logo-urile utilizate pe acest site sunt mărci înregistrate şi neînregistrate ale Hitachi, ale altor companii din Grupul Hitachi şi ale unor terţi şi nu pot fi utilizate decât în modul exprimat în mod expres de către proprietarii acestora.
Acest site este deţinut şi administrat de
Hitachi Europe Ltd.
Whitebrook Park
Lower Cookham Road
Maidenhead
Berkshire
SL6 8YA
Marea Britanie
Înregistrat în Anglia cu nr. 2210686
Termeni & condiţii legale. Toate drepturile rezervate