Treceţi direct la meniul principal

Hitachi în România

Hitachi

De la înfiinţarea sa în 1910, compania Hitachi a acţionat în conformitate cu filosofia corporatistă de a contribui la dezvoltarea societăţii prin intermediul tehnologiei. De atunci şi până în prezent, lumea şi societatea au înregistrat modificări semnificative, însă noi nu ne-am pierdut spiritul avangardist, bazat pe principiile armoniei şi sincerităţii.

Wa

“Armonie” : Hitachi progresează constant pe baza unor discuţii deschise şi exhaustive şi, după stabilirea unui obiectiv, evoluăm către acesta ca un tot unitar. Acest cuvânt-cheie are o dublă semnificaţie, deoarece nu se referă numai la armonia din cadrul Grupului Hitachi, ci şi la cea dintre Grupul Hitachi şi societate în ansamblu.

Makoto

“Sinceritate”: În calitate de cetăţean al comunităţii internaţionale, fiecare membru al grupului Hitachi depune toate eforturile pentru a acţiona permanent cu sinceritate şi integritate. Câştigurile şi pierderile de moment nu ne influenţează acţiunile, noi acţionăm pe baza unor decizii conforme preceptelor etice.

Kaitakusha-seishin

“Spirit avangardist”: Pentru a face faţă provocărilor fundamentale cu care se confruntă comunitatea internaţională, Hitachi acţionează proactiv pentru a răspunde aşteptărilor societăţii şi clienţilor noştri prin intermediul inovaţiei continue.