Treceţi direct la meniul principal

Hitachi în România

Hitachi

fotografie: Preşedinte

Anul 2010 a marcat aniversarea a 100 de ani de la fondarea companiei Hitachi. La începutul următorilor 100 de ani, Hitachi îşi propune să se dezvolte atât pe pieţele globale, cât şi pe cea japoneză, concentrându-se asupra afacerilor bazate pe inovaţia socială. Acestea au drept scop crearea unor infrastructuri sociale sofisticate care să se bazeze pe tehnologia informaţiei.

Ţelul nostru este acela de a ne respecta promisiunea faţă de acţionarii noştri şi faţă de societate reconstruind un grup Hitachi puternic. Vom consolida Hitachi prin adoptarea modelelor de afaceri bazate pe o facilitare a colaborării dintre informaţie, energie electrică şi industria aparatelor electrice încă din primele stadii de dezvoltare ale produsului şi proiectului. Vom optimiza sectoarele de activitate în care suntem deja lideri de piaţă şi ne vom axa pe domeniile în care avem cel mai înalt nivel de competenţă şi cea mai avansată tehnologie. Vom continua, de asemenea, să implementăm reforme structurale în cadrul grupului Hitachi.

“Transformarea într-o companie mondială, în adevăratul sens al cuvântului” este un proces inevitabil şi în viitor va accelera creşterea a grupului Hitachi. Identificarea resurselor mondiale, având în acelaşi timp capacitatea de a satisface nevoile specifice fiecărei ţări sau regiuni de pe piaţa internaţională, este de o importanţă capitală. Pe viitor, consider că angajarea mai multor resurse în inginerie din fiecare regiune şi maximizarea performanţei tuturor angajaţilor din grupul Hitachi sunt componente vitale necesare în conducerea Hitachi în viitor şi în transformarea grupului într-o organizaţie recunoscută la nivel mondial.

În contextul în care afacerile şi economia mondială se schimbă, vom depune toate eforturile pentru a ne adapta la mediul în schimbare şi pentru a ne onora angajamentele.

Hiroaki Nakanishi
Preşedinte